Amoniacul din materiile fecale animale nu se rezuma la a detine un rol crucial in ploaia acida. Aerosoluri secundare se formeaza in atmosfera prin intermediul amoniacului, sub forma de pulberi in suspensie (PM10) sau sub forma de praf fin, punand in pericol sanatatea umana. Directorul Ministerului Mediului, Padurilor si Agriculturii din Elvetia, Philippe Roche, considera ca 3.700 de oameni mor anual in Elvetia din cauza acestui praf fin. Domnia sa estimeaza costurile aditionale de sanatate a se situa in jurul a 4,2 milioane de franci elevetieni pe an.
Consecintele Ecologice ale Consumului de Carne
| | | | | |
| Urmatoarele cantitati de alimente pot fi produse folosind aceeasi suprafata de teren:6 | |
| | | | | |
| | Morcovi | ████████████████ 6000 kg | | |
| | Mere | ██████████ 4000kg | | |
| | Cirese | ████ 1000 kg | | |
| | Carne de vita | ▌50 kg | | |
| | | | | |
Productia mondiala de carne este in continua crestere
Desi consumul de carne din tarile industrializate a scazut in ultimii ani, consumul global a continuat sa creasca. Productia de carne este astazi dubla fata de cea din 1970.1 In 2004 au fost produse 258 milioane de tone de carne, 600.000 numai in Elvetia.2 Consecintele ecologice sunt enorme si din pacate, nu au fost luate in considerare in mod serios pana acum.
| Productia mondiala de carne |
| 1990: | 170 mil. tone |
| 1994: | 194 mil. tone |
| 1997: | 210 mil. tone |
| 1999: | 217 mil. tone |
| 2003: | 253 mil. tone |
| 2004: | 258 mil. tone |
Utilizarea pamantului
Pe aceeasi suprafata de pamant necesara producerii unui kilogram de carne ar putea fi recoltate in aceeasi perioada de timp 200 kg de rosii sau 160 kg de cartofi. In Elvetia, aproximativ 67% din terenul agricol este folosit pentru a hrani animalele de ferma. Acest procent corespunde cu media mondiala.3 In SUA, 230.000 km2 de teren agricol sunt folositi pentru producerea de fan pentru consum animal si doar pe o suprafata de 16.000 km2 (=7%) se cultiva vegetale pentru consum uman.4
Combinatele zootehnice par la prima vedere sa consume putin spatiu, dar, de fapt, suprafete enorme de teren sunt necesare pentru cultivarea furajelor
|
Suprafetele imense necesare pentru productia de carne dauneaza si padurilor tropicale: 40% din totalul padurilor tropicale din America Centrala au fost defrisate sau arse in ultimii 40 de ani pentru a face loc pasunilor pentru animale si cultivarii furajelor.5
1.5 milioane de tone de carne au fost importate in UE in 2004. Mai mult de o treime din aceasta provenea din Brazilia.
Consumul de apa
S-a afirmat ca in viitor, razboaiele nu vor mai avea ca scop petrolul, ci apa. O gospodarie are nevoie in medie de 2–5 litri de apa de baut si 100–500 litri pentru restul necesitatilor (igiena, spalatul rufelor etc.), cantitate infima in comparatie cu 2000–5000 litri necesari zilnic productiei de alimente pentru o familie.
| Suprafata necesara producerii unui kg (incluzand hrana): |
| Carne de vita ..................... 323 m2 |
| (din furaje concentrate) |
| Carne de vita ..................... 269 m2 |
| (din pascut) |
| Peste .................................. 207 m2 |
| Porc ..................................... 55 m2 |
| Pui ....................................... 53 m2 |
| Oua ...................................... 44 m2 |
| Orez ..................................... 17 m2 |
| Paste .................................... 17 m2 |
| Paine .................................... 16 m2 |
| Legume / cartofi .................... 6 m2 |
| Sursa: WWF Elvetia |
In lupta impotriva foametei mondiale, accentul este pus pe apovizionarea cu hrana, in timp ce apa, esentiala productiei alimentare, este ignorata. In consecinta, o conferinta exclusiv pe tema aprovizionarii oamenilor cu apa a avut loc in Stockholm in 2004.8 Concluzii foarte interesante au iesit la iveala: dieta unei familii influenteaza foarte mult cantitatatea de apa necesara producerii hranei, aceasta variind intre 2000 si 5000 de litri. La nivel mondial, aproximativ 1200 m3 de apa sunt necesari pe persoana intr-un an pentru productia de alimente. In cele mai sarace regiuni ale lumii, unde oamenii cu greu isi permit produse de origine animala, cantitatea de apa necesara este de 600 m3. Pe de alta parte, regiunile in care se consuma cel mai mult carne (SUA si UE) necesita aproximativ 1800 m3 anual de persoana.
O persoana ar putea face dus zilnic un an de zile cu aceeasi cantitate de apa necesara produceii unui singur kg de carne.7
|
O comparatie directa arata si mai bine impactul consumului de carne: o dieta constand in proportie de 80% din vegetale si 20% carne (in tarile industrializate proportia de carne este de 30–35%)9 necesita 1300 m3 de apa pe an, in timp ce o dieta strict vegetariana foloseste jumatate din aceasta cantitate.10
| Necesarul de apa pentru diverse alimente: |
| Carne de vita | min. 15 m3/kg |
| (din furaje concentrate) | |
| Carne de miel | 10 m3/kg |
| Carne de gaina | 6 m3/kg |
| Grane | 0,4–3 m3/kg |
| Ulei de palmier | 2 m3/kg |
Consumul sporit de produse de origine animala a dus la cresterea cantitatii de apa necesare in agricultura. Apa este pompata de la adancimi de peste 1000 m in anumite regiuni ale Indiei. Cu o generatie in urma, puturile sapate de mana omului erau suficiente pentru irigatii. Astazi, 95% din aceste puturi au secat.11 Aceasta situatie este intalnita si in alte tari din Asia.
Cele mai sarace segmente ale populatiei sufera in mod deosebit din cauza consumului enorm de apa necesar productiei de carne
|
Risipa de hrana
7–16 kg de grane sau de boabe de soia sunt necesare pentru a produce 1 kg de carne. Se poate afirma ca aceasta este una din cele mai "eficiente" metode de a irosi alimentele. Extensia artificiala a lantului trofic cauzata de transformarea cerealelor in carne provoaca o pierdere imensa de nutrienti, dintre care 90% proteine, 99% carbohidrati si 100% fibre. In plus, numai o mica parte din corpul unui animal sacrificat este carne: 35% din greutatea unei vaci sau 39% din cea a unui vitel (excluzand oasele).12 Cu toate acestea, in Elvetia, 57% din totalul productiei de cereale constituia in 1990 hrana pentru animale. In SUA, 8 miliarde de animale sacrificate consuma 80% din recolta totala de cereale. 90% din productia mondiala de soia reprezinta furaje.13 In total, aproximativ jumatate din productia mondiala de grane este intrebuintata ca hrana pentru animale, pentru obtinerea de carne.
Daca americanii ar manca cu 10% mai putina carne, cantitatea de cereale economisita ar putea salva de la foamete aproximativ un miliard de oameni. Numai in Elvetia, 1.700.000 de tone de nutreturi (preponderent cereale) sunt folosite pentru hranirea animalelor. Elvetia si-ar putea permite aceasta risipa; totusi, cifrele nu difera mult nici in tarile in curs de dezvoltare. Un raport din 1981 al FAO atentiona ca 75% din importurile de grane din tarile din Lumea a Treia erau folosite ca furaje. Cultivarea domestica a hranei concureaza cu productia mondiala de furaje: in Egipt, in ultimii 25 de ani, cultivarea porumbului ca furaj a constituit o prioritate in zone in care se cultivau inainte alimentele de baza precum grau, orez sau mei. Proportia de teren cultivat cu cereale pentru nutreturi a crescut astfel de la 10% la 36%.14
Un efect similar se intalneste si in alte tari unde consumul de carne a crescut. In 1950, 170 kg de cereale pe persoana erau o cantitate considerata rezonabila pentru a hrani populatia Taiwanului. In ciuda cresterii recoltelor, Taiwanul nu face fata cererii decat cu ajutorul importurilor. In timp ce in 1950 aceasta tara era un mare exportator, in 1990 a fost nevoita sa importe 74% din cantitatea necesara, in special sub forma de furaje.15
Animalele sunt hranite cu cantitati din ce in ce mai mari de cereale si leguminoase.
|
Cifre similare se regasesc si in statisticile Uniunii Sovietice: cosumul de carne s-a triplat fata de 1950, in timp ce cererea de furaje a crescut de patru ori. In 1990, vitele din fosta Uniune Sovietica consumau de trei ori mai multe cereale decat oamenii. Aceste date sunt reflectate de importurile de grane folosite ca furaje, cresterea mergand de la aproape 0 in 1970 pana la 25 de milioane de tone pe an in 1990. Prin aceasta, Uniunea Sovietica devenea al doilea mare importator de furaje din lume.
Distrugerea padurilor cu balegar lichid
Cercetarile stiintifice identifica in mod cert cresterea animalelor in masa ca fiind una dintre cauzele majore ale distrugerii padurilor. Biologul dr. Hans Mohr16 explica in «Spektrum der Wissenschaft», din ianuarie 1994: “Informatii esentiale acumulate timp de zece ani de cercetare asupra distrugerii forestiere arata necesitatea reducerii cantitatii de azot, si in special cea de amoniac17, emanat in atmosfera in primul rand din agricultura. […] Problema principala continua sa o reprezinte inlaturarea cantitatilor crescande de balegar lichid si de excremente umane.”
Mirosul de balegar din grajduri irita multa lume. Consecintele ecologice insa sunt mult mai grave.
|
La ora actuala, materiile fecale umane sunt inlaturate prin statii de epurare ; materiile fecale animale insa sunt turnate sau stropite pe campuri. Ca urmare a acestui fapt, 85% din azotul (N) sub forma de amoniac (NH3), considerat ca fiind cel mai important factor in distrugerea padurilor, este emanat de catre fermele zootehnice19. Azotul, care este de fapt un element nutritiv esential pentru pasuni, paduri si viata acvatica, poate duce la suprafertilizare daca se gaseste in exces. Insa, din pacate, acest lucru a fost descoperit prea tarziu. La inceput, padurile au crescut rapid, existand o concentratie ridicata de azot in sol, insa suprasaturatia a atras dupa sine aparitia primelor semne de distrugere a acestora.
In 1992, Comitetul de Cercetare asupra conservarii atmosferei pamantului (din cadrul Parlamentului German) a ajuns la aceleasi concluzii. In ceea ce priveste amoniacul (NH3), comitetul a publicat urmatorul text in "Schimbarile climaterice ameninta dezvoltarea nationala": ‘90% din emisiile de amoniac provin din agricultura, dintre care 80% din cresterea de animale atat in Germania de Vest si Europa de Vest cat si la nivel global. 528.000 de tone de amoniac sunt emanate anual in Germania de Vest. Amoniacul provine din zona grajdurilor, din pasuni si prin depozitarea si stropirea cu ingrasamant biologic. […] Emisiile de azot si de amoniac ar putea fi reduse prin limitarea numarului de animale, prin schimbarea alimentatiei animalelor si prin limitarea folosirii de balegar lichid […] Acest lucru este de dorit nu doar din consideratii ecologice ci si din consideratii economice.”20
Poluarea aerului cauzata de cresterea animalelor
Amoniacul din materiile fecale animale nu reprezinta doar un rol crucial in ploaia acida. Aerosoluri secundare se formeaza in atmosfera prin intermediul amoniacului, ceea ce pune in pericol sanatatea umana sub forma de pulberi in suspensie (PM10) sau sub forma de praf fin. Directorul Ministerului Mediului, Padurilor si Agriculturii din Elvetia, Philippe Roche, considera ca 3.700 de oameni mor anual in Elvetia din cauza acestui praf fin. Domnia sa estimeaza costurile aditionale de sanatate a se situa in jurul a 4,2 milioane de franci elevetieni pe an.21 In ciuda contributiei lor semnificative, gospodariile animale sunt rareori mentionate in lupta impotriva prafului fin. Reactia presedintelui elvetian si cea a ministrului de mediu, Moritz Leuenberger, la o conferinta de presa tinuta pe 2 februarie 2006 pe tema pulberilor de suspensie, demonstreaza cat de dificil le este politicienilor sa abordeze aceasta problema. Intrebati despre contributia fermelor de animale la problema prafului fin, cel din urma a afirmat numai: „este un subiect penibil”.
Aproximativ 90% din emanatiile de amoniac din agricultura provin din balegar si balegar lichid.18
|
In SUA, poluarea cauzata de fermele de animale este de 130 de ori mai mare decat cea determinata de oameni.23
|
Poluarea apei
Amoniacul nu are doar consecinte devastatoare petntru paduri si aer, ci si pentru apa. Supra-fertilizarea cauzeaza cresterea puternica a dezvoltarii nenaturale a algelor, care la randul lor extrag oxigenul din apa. Fermele de animale, care astazi au nevoie de mult mai putin teren decat inainte, produc o cantitate atat de mare de balegar lichid, incat aceasta ameninta serios panza freatica.22 890.000 tone de hrana sunt necesare pentru a „produce” carne de porc pentru populatia Elvetiei si 2,5 milioane m3 de balegar lichid apar in urma acestui proces. Spre exemplu, lacurile elvetiene Sempach si Baldegg au nevoie deja de „respiratie artificiala”, realizata cu ajutorul unei pompe gigantice de oxigen. Peste 50% din poluarea apei in Europa este cauzata de cresterea de animale in masa. Azotatul rezultat din agricultura a patruns deja atat de adanc in apa fretica incat unele marci de apa minerala nu mai corespund valorilor directivelor pentru apa de consum.24 In SUA, agricultura contribuie mai mult la poluarea apei decat toate orasele americane si toate ramurile industriale.25
Supra-acidifierea solului
Amoniacul si oxidul de azot contribuie de asemenea substantial la supra-acidifierea solului. Acesta problema a atins asemenea proportii in Olanda pana in 1989, incat un departament ministerial a sesizat problema. In rezultatele Institutului Olandez pentru Sanatate si Protectia Mediului se afirma:26„Nitratul din balegarul lichid eliberat in atmosfera sub forma de amoniac este o otrava pentru mediul inconjurator care cauzeaza asa-numita ploie acida si alte depuneri continand acizi. In Olanda, majoritatea precipitatiilor provin de la amoniacul din grajdurile vacilor – ele cauzeaza mai multe pagube tarii decat toate automobilele si uzinele la un loc.”
Efectul de sera
Pana acum, traficul si industria au fost aproape exclusiv considerate responsabile pentru efectul de sera. Si in acest caz, influenta cresterii animalelor asupra acestui fenomen a fost neglijata pentru multa vreme. Directorul Institutului Wuppertal pentru Clima, Mediu si Energie, Ernst Ulrich von Weizsäcker afirma: „Contributia cresterii animalelor la efectul de sera este asemanatoare traficului, daca luam in considerare defrisarile pentru pasunat si cultivarea furajelor. [...] Si transformarea savanelor in deserturi, eroziunea zonelor montane, necesitatea excesiva de apa pentru vite si cererea enorma de energie pentru cresterea animalelor constituie argumente in plus ca noi continuam sa distrugem mediul cu fiecare kilogram de carne pe care il consumam.”27
Pasunile pentru vite ocupa deja o treime din suprafata pamantului planetei noastre.29Institutul Worldwatch
|
Efectul de sera este cauzat printre altele de 3 gaze: metan, dioxid de carbon si oxid de azot. Aceste trei gaze provin intr-o mare masura de la cresterea animalelor. Cele 1,3 miliarde de vite din intreaga lume (si consumatorii acestora) sunt responsabili pentru 12% din emisiile anuale de metan. Cresterea animalelor genereaza 115 milioane de tone (115.000.000.000 kg) de gaz metan pe an. Situatia devine si mai ingrijoratoare daca ne imaginam ca o molecula de metan contibuie de 25 de ori mai mult la efectul de sera decat o molecula de dioxid de carbon.28
Din 1970, mai mult de 20 milioane de hectare (1 hectar = 2,47 acri) de paduri tropicale au fost transformate in pasuni pentru vite. Institutul Worldwatch
|
Antibiotice si hormoni
Un aspect al problemei a fost totusi neglijat pana acum in discutia privind consecintele ecologice ale productiei de carne. Cresterea unor specii pentru un randament mai bun, hrana anormala care le este administrata si conditiile nenaturale in care sunt tinute au ca efect cresterea imbolnavirilor in randul animalelor. In multe tari este interzisa in prezent administrarea preventiva a antibioticelor animalelor sanatoase. Aceasta interdictie este necesara, in conditiile in care antibioticele (precum si alti hormoni) au fost folosite gresit de fermieri ca stimulente de crestere. Cu toate acestea, administrarea antibioticelor animalelor bolnave este inca permisa. Tratamentul curent al animalelor de ferma prevede ca ca aproape fiecarui animal sa ii fie administrate antibiotice.
Desi administrarea preventiva a antibioticelor animalelor sanatoase a fost interzisa in Elvetia din 1999, un studiu efectuat in 2004 arata ca 90% din viteii din Elvetia fusesera tratati cu antibiotice.30 Administrarea antibioticelor vacilor de lapte este deci un procedeu frecvent, deoarece vacile de lapte pot face usor infectii ale ugerului din cauza aparatelor de muls.31
Solicitarea intensiva a ugerului unei vaci de lapte necesita de cele mai multe ori tratament medicamentos pentru prevenirea infectiilor. Medicamentele administrate ajung apoi direct in ecosistem.
|
Pentru mult timp a fost limitat nivelul reziduurilor de antibiotice in produsele de origine animala destinate consumului. In aprilie 2005, un studiu publicat de Ministerul Protectiei Consumatorului din Nordrhein-Westphalen, Germania, afirma ca fusesera gasite pentru prima oara antibiotice in cereale.32 Excrementele animalelor tratate cu antibiotice sunt folosite ca ingrasamant pentru terenurile agricole si astfel ele patrund in ecosistem. Desi valorile erau sub limita permisa pentru alimentele destinate consumului uman, absorbtia constanta a unor mici cantitati de antbiotice dezvolta rezistenta bacteriilor la antibiotice care in mod normal le-ar ucide. In timp, aceste antibiotice isi pierd eficienta. Rezultatul il constituie fabricarea unor medicamente si mai puternice, ceea ce produce un dezechilibru si mai mare.
Toate medicamentele si hormonii care sunt administrati animalelor (folosite frecvent in SUA pentru a mari productia de carne si lapte) ajung in final in ecosistem prin carne, oua, lapte sau excremente. Consecintele acestui proces pe termen lung sunt imposibil de prezis.
O cale de scapare prin hrana din mare?
Zilele in care barcile mici mergeau la pescuit pe mare sunt de mult apuse. In prezent pescuitul se face cu plase kilometrice. Cum numarul pestilor scade pe zi ce trece din cauza pescuitului intensiv, in ultimii ani atentia s-a intors catre fermele piscicole. Aceleasi probleme ecologice au aparut si aici, ca si in cazul celorlaltor specii mentionate anterior.
Un exemplu: o varietate de chimicale, incluzand antibiotice, pesticide si fungicide sunt folosite in fermele in care se cresc somoni. In plus, acestia trebuie vaccinati impotriva bolilor pentru a putea face fata vietuirii alaturi de o gramada de alti pesti. Cum antibioticele si alte medicamente/chimicale sunt turnate direct in apa impreuna cu hrana pentru pesti, raspandirea lor in ecosistem e inevitabila.
Somonul salbatic in mod normal calatoreste mii de kilometri pe durata vietii lor. Viata in custi intr-o ferma piscicola este atat de nenaturala pentru ei incat carnea lor nu mai devine roz (asa cum consumatorii se asteapta sa fie). Pentru a rezolva aceasta "problema", pestii primesc de obicei hrana ce contine coloranti artificiali. Bolile pestilor de ferma se transmit fratilor lor salbatici, astfel decimand populatia de somon salbatic.
Hrana pentru pestii din fermele piscicole provine din mare. Pentru fiecare kilogram de peste crescut, 2 kilograme de peste salbatic sunt luate din mare ca hrana.33 Acelasi lucru se aplica si altor vietati maritime cum ar fi crabi, creveti etc.
Nici in oceane animalele nu sunt in siguranta din cauza consecintelor cunsumului de carne al oamenilor
|
Pe langa aceasta risipa, populatia de pesti din mare sufera si de pe urma faptului ca o treime din capturile mondiale de peste ajung sa fie transformate, in urma prelucrarii, in ingrasamant, iar alte doua treimi in troacele animalelor sacrificate pentru carne.34
In ultimii ani, cantitatile de creveti consumate in Europa au crescut considerabil. Acest lucru a condus la aparitia unor mari ferme pe plajele Asiei, in locul padurilor de mangrove. Aceste parduri, insa, au un rol ecologic important prin faptul ca actioneaza ca un tampon impotriva valurilor care inunda. In anul 2004 tsunami-ul din Asia a fost atat de devastator si din cauza ca majoritatea padurilor de mangrove au fost defrisate pentru a face loc fermelor piscicole.
Este mai mult decat ingrijorator: de la 500.000 hectare de paduri de mangrove in Filipine, s-a ajuns in prezent la doar 36.000 hectare. Restul (in jur de 93%) au fost inlocuite de ferme de crabi care exporta in intreaga lume.35
Din cauza pescuitului excesiv, a fost nevoie ca tehnicile de pescuit sa devina mult mai radicale. Pentru a prinde si ultimii cativa pesti, uneori se foloseste dinamita. Acesta metoda nesabuita, ca si marile plase de pescuit tarate pe fundul marii, distruge recifurile de corali. Impreuna cu multe alte consecinte ecologice, pierderea recifurilor de corali reduce efectul de incetinire pe care acestia il au in mod normal asupra valurilor uriase.36
Economia
Cum e posibil ca la nivel mondial consumul de carne sa fie inca in crestere, in ciuda marilor dezavantaje ale unei societati consumatoare de carne?37 Dincolo de diverse motivatii psihologice si sociale, majoritatea cauzate de promovare (e.g. afirmatia ca in urma consumului de carne obtii energie), exista un aspect care nu trebuie subestimat: banii.
La prima vedere aceasta pare a fi o contradictie, in conditii normale o ramura a economiei avand ca destinatie distrugerea rezervelor de hrana si a resurselor ar fi colapsat de mult. Costurile create la nivel mondial de catre productia actuala de carne nu mai sunt in concordanta cu presupusele sale beneficii.
Costurile sunt preluate de contribuabili
Un motiv pentru care industria carnii inca exista este pentru ca profitul ajunge capital privat in timp ce costurile sunt in continuare pasate publicului, deci contribuabilului. Conform estimarilor renumitului Institut Worldwatch din Washington, pretul carnii ar trebui dublat sau triplat daca s-ar lua in cosiderare totalitatea costurilor ecologice, incluzand arderea combustibililor fosili, scaderea nivelului apei freatice, poluarea chimica a solului si emisia de gaze precum amoniac si metan,38 nementionand costurile rezultate in cadrul sistemului de sanatate public.
O nebunie subventionata de stat
Desi majoriatea costurilor sunt pasate publicului (i.e. contribuabilii), asta nu e suficient pentru a mentine productia de carne profitabila. Imaginea acestei industrii este distorsionata de uriase finantari pentru a asigura ca productia de carne este atractiva companiilor. Cresterea animalelor este ajutata financiar pe plan international in mod regulat si astfel mentinuta in viata. Intre anii 1963 si 1985, Banca Mondiala a pompat 1.5 miliarde de dolari in cresterea animalelor de carne doar in America Latina, majoritatea mergand catre ferme care cresteau bovine. 39
http://www.svr.ro/de-ce-vegetarian/pentru-mediu.html
The Ecological Consequences of Meat Consumption
Meat production worldwide:
1990: 170 mio. tons
1994: 194 mio. tons
1997: 210 mio. tons
1999: 217 mio. tons
2003: 253 mio. tons
2004: 258 mio. tons
2005: 267 mio. tons
2009: 284 mio. tons |
Worldwide meat production continues to increase
Although the consumption of meat in industrialised countries has been decreasing for years, consumption globally has continued to grow. In 2005, 267 million tons of meat were produced worldwide, 600,000 tons in Switzerland alone.[2] Meat production has more than doubled since 1970.[1]This has enormous ecological consequences that unfortunately have received very little attention up to now.
Use of Land
On the same amount of land needed to produce one kilo of meat, 200 kg of tomatoes or 160 kg of potatoes could be harvested in the same time span. In Switzerland, approximately 67% of agricultural land is used for keeping livestock and the production of animal feed. This corresponds with the worldwide average.
[3] In the USA, 230,000 km
2 of land are taken up with the production of hay for farm animals, and only 16,000 km
2 (= 7%) are used for growing plant foods for humans.
[4] The enormous amounts of land needed for meat production also damage the rainforests: 40% of all rainforest in Central America has been cleared or burned down within the last 40 years, mainly to gain land for grazing and the cultivation of fodder.
[5] 1.5 million tons of meat were imported into the EU in 2004. Over one third of this came from Brazil.
Water Consumption
 The poorest sections of the population suffer particularly through the huge water consumption needed for the production of meat.
|
It has been said that, in future, wars will not be fought over oil, but over water. An average household needs around 2–5 litres of water for drinking, and 100–500 litres for everything else (such as showering, washing etc.). This is nothing in comparison to the 2,000–5,000 litres needed every day for the production of foodstuffs for an average family.
In the fight against world hunger, the focus is often put upon the supply of food, while water, essential to be able to produce food in the first place, is ignored. Therefore, a water conference was held in Stockholm in 2004, concerned solely with the supply of water for humans.
[8] Interesting conclusions were brought to light: whether a family requires 2,000 or 5,000 litres of water daily to produce their food depends very much on their type of nutrition. Worldwide, approximately 1,200 m
3 of water are required per person per year for the production of foodstuffs. In the poorest regions of the world, where people can hardly afford animal products, the amount of water needed is around 600 m
3. In comparison, regions that consume the most meat (the USA and EU) require circa 1,800 m
3 annually per person.
One could shower every day for a year with the same amount of water needed to produce one kilo of meat. [7] |
A direct comparison shows the impact of meat consumption even more clearly:
A diet consisting of 80% plant-based foods and 20% meat (in industrialised countries the proportion of meat is actually 30–35%)
[9] requires 1,300 m
3 of water per year, while a purely vegetarian diet requires around half this amount.
[10]
The increasing consumption of animal products leads to ever-larger quantities of water being needed in agriculture. Water is already being pumped up from depths of over 1,000 metres in certain parts of India. One generation ago, hand-dug wells were sufficient for farm irrigation. Today, 95% of these small pumps have run dry.
[11] This situation is echoed across other Asian countries.
Increasing amounts of grain and pulses are being fed to slaughter animals.
|
Food wastage
7–16 kg of grain or soya beans are needed to produce 1 kg of meat. This can easily be defined as one of the most effective ways to waste foodstuffs. The artificial extension of the food chain due to the transformation of grain into meat causes a huge loss of nutrients, including 90% protein, 99% carbohydrates and 100% fibre, among other things. In addition to this, only a small portion of the body of a slaughtered animal consists of meat – 35% of the weight of a cow or 39% of a calf (excluding bones).
[12]
Nevertheless, 57% of the grain in Switzerland is still being fed to animals (1990). In the USA, 8 billion slaughter animals eat their way through 80% of the grain harvest. 90% of the world’s soya beans serve as animal fodder.
[13] In total, approximately half of the grain produced worldwide is fed to animals so that their meat can be eaten.
If Americans ate 10% less meat, the quantity of the grain saved could protect around one billion people from starvation. In Switzerland alone, about 1,700,000 tons of concentrated feed (mostly grain) are fed to livestock. Switzerland may be able to afford this waste; however, the figures are not much different in developing countries. The FAO reported that in 1981, 75% of the grain imports into the Third World were used for fodder. The domestic cultivation of foodstuffs also competes with the worldwide production of animal feed: in Egypt over the last 25 years the cultivation of corn as fodder has been given priority in fields that used to produce staple foods such as wheat, rice and millet. The proportion of land planted with grain used for fodder has thereby increased from 10% to 36%.
[14]
A similar thing has happened in other countries where meat consumption has grown. In 1950, 170 kg of grain per head was adequate to nourish the population of Taiwan. By 1990, meat and egg consumption had multiplied sixfold. The grain requirement per head has increased to 390 kg due to this extension of the food chain. Despite steadily increasing harvests, Taiwan can only meet this rising demand through imports. While Taiwan was a grain exporter in 1950, in 1990 it had to import 74% of the quantity needed, mostly in the form of fodder.
[15]
Similar figures apply to the former Soviet Union: meat consumption has tripled since 1950 while the demand for fodder has quadrupled. In 1990, cattle in the former Soviet Union consumed three times as much grain than the people. Imports of grain used as fodder reflect this, with an increase from almost zero in 1970 to 25 million tons per year in 1990. Through this, the Soviet Union became the world's second largest importer of fodder.
|
The smell of manure from cattle sheds annoys many people. The ecological consequences, however, are much more serious.
|
Forest Destruction through Liquid Manure
Scientific research clearly indicates that today's mass keeping of livestock is one of the main causes of forest destruction. Biologist Dr. Hans Mohr
[16] states in «Spektrum der Wissenschaft», January 1994:
«An essential insight gained through ten years of research on forest damage is that the amounts of nitrogen, in particular ammonia
[17], which stems primarily from agriculture, being released into the atmosphere must be reduced. [...] The disposal of the steadily increasing quantities of liquid manure and human excrement remains the cardinal problem.»
Today, human excrement is mostly disposed of by sewage plants; animal excrement, however, is still poured or sprayed on to fields. The result of this is that 85% of nitrogen (N) in the form of ammonia (NH3), today still considered to be mainly responsible for the destruction of forests, is caused by livestock emissions.
[19]
Nitrogen, actually an essential nutrient for meadows, forests and water-based life, can lead to over-fertilisation if found in excess. However, this was only noticed when it was already too late. Forests initially grew faster with a higher nitrogen supply, and only showed the first signs of damage once the soil was already over-saturated with nitrogen.
http://www.vegetarismus.ch/
