După
anotimpul de iarnă, în care alimentaţia a fost bazată, în principal, pe
produse din carne şi cu mare carenţă în legume proaspete, devine
absolut necesară o curăţire a sângelui şi a organismului, intrat în
primăvară mai anemic, cu grad variat de debilitate şi cu o imunitate
mult diminuată. În această perioadă, natura intervine cu o plantă de
mare valoare: leurda.
Denumită în popor ai-de-pădure sau ai-ciorăsc, leurda este unul
dintre primii vestitori ai primăverii, care inundă la suprafaţa solului
încă din luna martie, imediat după ghiocei. Se întâlneşte în toată
Europa de Est şi în Caucaz, prin flora spontană din zonele de deal şi de
munte, preferând tufişurile şi pădurile umede şi umbroase de foioase
(fag, stejar, carpen), cu frunziş putrezit, aşternut pe soluri afânate,
bogate în humus şi slab acide. În munţii Carpaţi, leurda este frecvent
întâlnită, mai ales în Masivul Lăpuşului, în Munţii Maramureşului,
Călimani, Cozia şi Bihorului. Sunt bine cunoscute pâlcurile dese de
leurdă care acoperă solul, ca un covor verde, pe vârful Leordiş din
Munţii Aninei şi în satul Leordina, de pe valea Vişeului.
Denumirea ştiinţifică de allium ursinum este corelată cu observaţiile
popoarelor nordice ale Europei, care susţineau că apariţia frunzelor de
leurdă era mult aşteptată de urşi, pentru a o consuma ca medicament
purificator, după lungul repaus din perioada hibernării. De altfel,
popoarele germanice o denumeau „usturoiul ursului“, „usturoiul
ţiganului“ şi „ceapa vrăjitoarei“.
Plantă bogată în vitaminele A şi C
Frunzele apar în lunile martie-aprilie, în funcţie de condiţiile
climatice ale zonei. Au formă oval-lanceolată, sunt late de 3-4 cm şi
lungi de peste 10 cm, cu două nervuri paralele. Limbul este lucios,
verde-intens, iar peţiolul, lung. Se pot confunda cu frunzele de
lăcrămioare, care apar cam în aceeaşi perioadă.
Tulpina floriferă este înaltă, de 20-50 cm, fără noduri, apărută
dintr-un bulb de mărimea arpagicului. Poartă flori mici, albe, grupate
câte 5-20 într-o inflorescenţă. Înflorirea are loc în lunile mai-iunie.
Recoltarea frunzelor tinere se face în lunile martie-aprilie (înainte de
înflorire), iar bulbii se culeg la sfârşitul verii şi toamna (lunile
august-octombrie). Strivite în mână, frunzele dau un puternic miros de
usturoi.
Frunzele au componente asemănătoare cu cele ale usturoiului,
predominând sulfura de alil, care imprimă gustul şi mirosul
caracteristic tuturor speciilor din genul Allium. În plus, acestea
conţin carotenoizi, vitaminele A şi C, levuloză, ulei eteric complex şi
săruri minerale de calciu, fier, fosfor, natriu, cupru.
Cură de patru săptămâni, pentru dezintoxicare
Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând,
rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţire a sângelui,
ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât
usturoiul.
Pentru această acţiune, se recomandă ca, în fiecare primăvară, să se
facă o cură de 4 săptămâni cu frunze proaspete (de remarcat că, prin
uscare, frunzele îşi pierd din proprietăţi). În plus, sunt evidente
efectele antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice,
hipotensive, antisclerotice, vermifuge şi stimulatoare ale
peristaltismului intestinal şi ale contracţiilor uterine.
Prin consumul intern, leurda acţionează favorabil în numeroase afecţiuni maladive:
- în bolile gastrointestinale are efecte în diaree acută şi cronică,
dizenterie, indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale,
balonări şi în distrugerea viermilor intestinali, inclusiv limbrici;
- în afecţiuni cardiovasculare curăţă sângele de substanţe toxice,
reduce hipertensiunea arterială, intervine în ateroscleroza coronariană,
hematurie, scade nivelul colesterolului, previne accidentele vasculare,
evitând apariţia trombozei şi tromboflebitei prin fluidificarea
sângelui şi prin dizolvarea plăcilor de colesterol;
- în bolile aparatului respirator este benefică în cazul persoanelor
cu bronşite, tuberculoză pulmonară şi infecţii la nivelul căilor
respiratorii superioare (gripe, răceli);
- în afecţiunile sistemului nervos întăreşte memoria prin mărirea
capacităţii de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile,
insomniile, ameţelile de dimineaţă, stările depresive, tensiunea la
nivelul capului şi stările de anxietate (frică) şi de nelinişte;
-
în boli renale curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea
şi elimină excesul de acid uric, foarte dăunător bolnavilor de gută.
Prin uz extern, leurda are bune efecte în combaterea reumatismului
degenerativ, eczeme, herpes, răni greu vindecabile, scrofuloză şi alte
boli cronice de piele. Cataplasmele cu frunze sunt indicate contra
furunculilor (buboaielor).
Preparate din leurdă
Având un excelent rol purificator, prin eliminarea deşeurilor toxice
din ficat şi din sânge, precum şi un important rol fortifiant al
întregului organism, leurda este recomandată într-o cură benefică de
primăvară:
- frunzele proaspete se consumă primăvara, într-o cură de 3-4
săptămâni, fiind amestecate cu diferite preparate culinare: salate de
crudităţi, supe, ciorbe, piure (în asociere cu urzica vie), găluşte,
chiftele, perişoare, cartofi, tocane cu carne, având atât rol decorativ,
cât şi condimentar foarte gustos, în locul usturoiului;
- tăiate mărunt, frunzele se consumă ca aperitiv, în amestec cu
frunze de pătrunjel verde; se pun pe felia de pâine cu unt, margarină,
brânză sau caşcaval ras, adăugând cimbrişor, boia de ardei şi piper
măcinat;
- salata din frunze proaspete, consumată înainte de mesele principale
pe tot sezonul de primăvară, are un rol evident în oprirea procesului
de îmbătrânire;
- în stare uscată, frunzele se presară pe diferite mâncăruri, în
amestec cu pătrunjel şi ceapă, având efect de condiment deosebit de
gustos;
- bulbii recoltaţi vara şi toamna şi tocaţi mărunt au aceeaşi
eficacitate ca şi frunzele, dar, la persoanele cu stomac mai sensibil,
se prepară un macerat în lapte timp de 2-3 ore, care se va consuma prin
înghiţituri rare. Atât frunzele, cât şi bulbii sunt bine toleraţi de
ficat şi nu dau iz neplăcut respiraţiei, ca în cazul usturoiului;
- tinctura din frunze sau bulbi tocaţi mărunt se prepară în alcool de
38-40%, în care se macerează, timp de 14 zile, la soare; se strecoară
şi se păstrează în sticle închise la culoare, în loc răcoros şi
întunecos. Zilnic se iau câte 10-15 picături, în puţin ceai sau apă, de
3-4 ori pe zi, având efecte deosebite în dobândirea unei memorii
excelente. Tinctura bine păstrată permite să se beneficieze tot timpul
anului de puterea curativă a leurdei;
- infuzia de leurdă se prepară din două linguriţe cu frunze tocate la 200 ml apă clocotită; se beau unul sau două ceaiuri pe zi;
- vinul de leurdă se prepară dintr-un pumn de frunze proaspete sau
bulbi mărunţiţi, care se fierb 5 minute în 50 ml vin alb; se infuzează
acoperit timp de 10 minute, se strecoară şi se îndulceşte după gust cu
miere sau sirop. Se bea dimineaţa câte un păhărel, timp de 14 zile,
fiind considerat un minunat remediu pentru persoanele în vârstă,
chinuite de tuse rebelă, insuficienţă respiratorie, expectoraţii
persistente şi tuberculoză pulmonară;
- sucul de leurdă, extras din frunze proaspete prin presare, se
consumă în cure de 3 săptămâni, luând câte două pahare pe zi, dimineaţa
pe stomacul gol şi după-amiaza, având efecte în combaterea reumatismului
degenerativ, mastitei şi nodulilor la sân şi în înlăturarea efectelor
nocive ale tutunului, printr-o acţiune puternic antitoxică.
Florile de leurdă, bogate în polen
În apicultură, leurda este o specie meliferă, vizitată frecvent de
albine pentru culesul de nectar şi polen. S-a constatat că un stup de
control, plasat într-o zonă invadată de leurdă înflorită, poate asigura o
depunere de 1 kg miere într-o zi însorită. Ornamental, leurda este
plantată în parcuri, grădini şi spaţii verzi, pentru a valorifica
locurile umede şi umbrite.
Articolul a fost publicat in ziarul LUMINA Autor: prof.univ.dr. Constantin MILICĂ
